Monday, August 4, 2014

Zimbraria Neagra - 2014

Am vrut foarte mult sa merg si eu la acest concurs. Anul trecut am fost plecat in concediu si am ratat concursul, anul acesta insa am fost prezent. Voi incerca sa fac un fel de "Race Report" de la ghidon.
 Am ajuns in Bucsani cu o mica mare intarziere (40minute) fata de ce imi propusesem eu, adica 8:30-8:45, ca sa am timp si de incalzire.
Tresc peste detaliile cu drumul ala foarte prost pe care am mers, doar pentru ca m-am luat dupa alte masini si nu dupa ce imi spunea GPS-ul si ajung la locul faptei. Lume multa, galagie putina (sonorizarea a fost mult sub asteptari).
Pe la 10:05 ma asez si eu la start, undeva dupa jumatatea plutonului si astept cu nerabdare sa plec pe un traseu pe care nu l-am vazut niciodata (greseala mea), dar despre care auzisem ca este frumos. Ma gandeam deja cum o sa vad eu un zimbru pe acele meleaguri si am sa ma laud apoi prietenilor si colegilor de serviciu cu ce am vazut eu in frumoasa noastra tara.
10:15 se da startul, norocul meu a fost ca i-am vazut pe ceilalti ca pleaca, la statia de amplificare nu s-a auzit mai nimic. La start aveam in vizor doi baieti (evident mau buni decat mine) dupa care urma sa ma tin : Sorin Spanu si Cristi Badea (colegul de antrenamente, daca pot spune asa). Dupa start, in 50 de metrii nu ii mai vad si aproape ca il daram pe Florian Raducanu cand virez brusc dreapta ca sa evit roata cuiva din fata mea care franase intr-un stil barbar.
Iesim in asfalt si incep cursa de cautare a celor doi mentionati mai sus, dar i-ai de unde nu-s! Depaseam ca un nebun pe oricare parte a soselei era libera, dar nici Sorin si nici Cristi nu erau pe nicaieri. Ma resemnez cu gandul ca startul foarte prost mi-a tras-o si imi propun sa nu mai fortez ci sa intru intr-un ritm de croaziera (nu am gasit alta expresie).
Inainte de iesirea de pe asfalt, cam pe la 100m in fata mea, zaresc inca un motiv sa trag, era Memo. il ajung, il salut, cam 30 secunde schimbam 2-3 vorbe dupa care imi da rusine. A decolat de langa mine. Schimb rapoartele si ma infig in bicla sa ma tin dupa el. Bleah. In fata mea cativa baieti au incetinit, ba chiar oprit la o mica baltoaca. Te salut Memo, drum bun, eu mai raman pe aici pana se hotarasc oamenii sa sara parleazu fara sa-si murdareasca bicicleta.
Incep cursa mea cu gandul sa iau unu cate unu biciclistii din fata mea, iar daca vine careva mai tare din spate sa ma iau dupa el. Zis si facut. Dupa 6-7 km il vad pe Cristi. Atat! dai goneta sa il prinzi, dar nu prea reuseam. Trece pe langa mine Mircea Marius Traian. Stai asa zic, care era strategia? sa te iei dupa cineva care merge mai repede decat tine, nu-i asa? Si ma iau dupa el (multam omule m-ai ajutat)


Curba la dreapta si catarare. imi ridic ochii din roata si il vad pe Memo cu o defectiune tehnica, iar mai in fata la 20m Cristi, ma tin tot dupa Marius care incepe sa impuna un ritm frumos pe acea catarare. Dupa 100-150 m de la startul catararii il depasesc si pe Cristi, care (asta e omule, trebuie spusa ca e hazlie) parcheaza intr-un sant dupa ce niste bolovanei ii arunca roata in dreapta. Ma opresc. Omule esti ok? Vrei un gel (isostar, fara care nu plec la concurs). Nu vrea, nu vrea nici apa isotonica. Deja eram pe bicle si o luasem usor la deal. Ce ai de nu megi in ritmul tau, il intreb. Fara ezitare vine si raspunsul (prin care parca incerca sa isi descarce cumva nervii) : de doua saptamani nu m-am mai antrenat si am dormit putin. Stiam senzatia (asa am fost eu la Prima Evadare). Si inca ceva, major, nu ii mai mergea ciclocomputerul si nu avea dupa ce sa se ghideze. Trecem catararea si dai talpa.
Suna alarma, inima mea ajunsese la 186 batai pe minut, nu-i bai zic, am dus si la 196. Simt o mica durere in dreapta jos pe langa ficat si il las pe Cristi in fata. Il vad din nou pe Mircea Marius Traian. Apas in pedale sa il prind si reusesc dupa o coborare pe care eu am parcurs-o mai repede, ma uit in spate si vine si Cristi. E bine. Acum aplicam tactica de la antrenamente, ne schimbam la trena. Dupa cateva sute de metrii, de nicaieri de prin padure iese un ciclist, exact intr-o curba, se ratacise. Franez usor si pierd contactul cu Cristi si cu Marius. Ma depaseste colegul ratacit, eu eram intr-un raport neadecvat demarajului. Ma iau dupa el si in 3-400m ma lipesc de Cristi. Marius in fata ducea un ritm de 16-17km/h pe o portiune destul de greoaie care te infrana mult. Colegul ratacit ne depaseste si se aseaza in fata. Dupa cateva sute de metrii ii arunc lu' cristi o strigare : omule pierdem viteza, ajunsesem la 12,5/h, trebuie sa marim putin ritmul. Astept momentul sa trec in fata, dar nu prea puteam. Dupa 2 minute zaresc oportunitatea. O curba de 90 grade. Zic hai sa incerc. Colegul din fata, ca si mine pe un 29er. El franeaza si intra strans in viraj, eu iau virajul mai larg si il depasesc. Ma uit in spate si ii vad pe cei doi colegi de fuga. Eram tare multumit.
Iesim din padure. Drum perfect de viteza. Ne schimbam noi 3 la trena. Apoi din spate vine Vali Nita de la Bike Expert care se baga la trena. Deja eram 4 (ca vorba matematicii elementare, 3+1 fac 4), incepem sa rulam frumusel cu 36-37km/h (am mers in formula asta pana in ultimii 1000m, cititi mai departe si o sa vedeti de ce s-a rupt grupa). 
Pe o coborare si cu un viraj la dreapta il vad pe Sorin Spanu, aproximez distanta in timp si dau verdictul, 1 minut, hai ca ma chinui si il prind. 
Prostia prostiior, tampenia tampeniilor, ne intersectam cu traseul copiilor, unde trebuia sa mergem pe partea stanga sa nu ii accidentam. Haos, nu stiam cum sa ii mai feresc si sa nu il pierd pe Sorin din vedere. Ma apropii de el, 100 - 150m. Prinsesem din urma un grup de 8-10 ciclisti. OP-op-op-op, franez, doi copii au cazut pe traseu intr-o groapa cu noroi si blocasera caile de fuga. Franez si imi fuge roata. Pun piciorul jos, in spatele meu toti ceilalti. Injur organizatorii, de toate neamurile si starile si o iau din loc. Ei bine aici am pierdut contactul cu grupul pe care il prinsesem din urma si se dusese si tinta mea, Sorin. Rulaj pana spre final, imi zic in gand, si acolo vad cum fac eu cu Cristi sa ne rupem.
Mai erau 1000-1200m pana la final si prindem din urma un ciclist. Vali Nita trece de el, trece si Marius dupa care omu isi schimba directia si sare in fata lu Cristi. Eram la 40km. Cristi al meu a scapat de cazatura ca printre urechile acului. Am franat sa il astept. A trecut pe langa noi si Marian Gheorghe, care ii arunca lu' Cristi o replica de incurajare : "Hai ca o luai acum la sfarsit, bine ca te-ai tinut, praf te faceai" si s-a dus.
In spatele nostru nu mai era nimeni. Am mers usor pana la final, unde am tercut linia de sosire ca doi camarazi de arme.
Personal am fost multumit de cum am rulat. 
- Categoria de varsta loc 20/140 (dupa recalculare)
- General Masculin 35/239
- General Traseu 36/290 (a fost in fata mea si Doina Titei)

Dragi organizatori, nu am vazut tampenie, ba chiar prostie mai mare decat ce ati facut voi cu acest traseu. Cum sa pui portiune comuna cele doua trasee, cel de la categoria Family si Traseul Zimbrilor? Voi ganditi macar putin asa? Iar punctul de intersectare era intr-o curba cu vizibilitate redusa. Pe ultimii kilometrii, cand toti accelereaza, sunteti total inconstienti sau nepasatori. Cine raspundea daca eu ma urcam pe un copil si ii rupeam o mana sau se lovea la cap? Ce se intampla? Imi puteti raspunde? A fost un haos total, trebuia sa franez mereu ca nu stiam cum reactioneaza copilul acela. Cred ca a fost o lipsa de respect maxima si pe voi nu v-a interesat.

Foto 1 : Sportul pentru Tine
foto 2 : Radu Cristi

Friday, July 25, 2014

Concertele lunii... August

Luna august va aduce nume importante ale scenei muzicale, pe plaiurile romanesti.

Incepem cu "Summer Well 2014"  care îi va aduce pe scena de pe Domeniul Stirbey din Buftea pe: Placebo, Bastille, The National, John Newman, Miles Kane, The 1975, Tom Odell, Chlöe Howl, Reptile Youth si Prides. Cand? intre 9 şi 10 august 2014. Unde? Buftea.

Placebo revine în fata fanilor de la noi, dupa lansarea celui mai nou album “Loud Like Love” din septembrie 2013. Chiar daca structura formatiei s-a mai schimbat de-a lungul timpului, trupa Placebo ramane un punct de referinta pentru fanii rock-ului alternative.

Britanicii de la Bastille vor veni sa ii incante pe cei prezenti la festival. Trupa este proaspata castigatoare a Brit Award pentru “Best Breakthrough Act”.

Ne dorind sa se lase asteptati, trupa americana The National va urca pe scena Summer Well unde cu siguranta vor incanta spectatorii cu piesele de pe cele sase materiale discografice, printre care, cel mai recent este albumul “Trouble Will Find Me”, lansat în luna mai a anului 2013.

Abonamentele pentru Summer Well 2014 sunt disponibile online pe www.eventim.ro şi în reţeaua Eventim la preţul de 199 de lei. 



Sambata si duminica, 2 si 3 august 2014, la Complexul Studentesc Tei din Bucuresti are loc a patra editie Backyard Weekend. Dupa 3 editii alaturi de artisti de amploare internationala, cea de-a patra editie mentine vie traditia de muzica in aer liber, la piscina unde distractia va tine timp de peste 36 de ore.

Lineup Backyard Weekend 2014
Matias Aguayo
Osunlade, Perseus, Chez Damier, Livio&Roby, Khidja, Cristi Cons, Vlad Caia, Fouchat, Cap, Giuser, Victor Stancov, Ada Kaleh, Snygg, Bask, Borac.

Biletele se vor putea achizitiona de la intrare la preţul de 25 de lei pe zi, respectiv 40 de lei pe weekend.
  • Sambata incepand cu orele 10:00 – 25 lei (acces valabil pana duminica, ora 10:00)
  • Duminica incepand cu ora 10:00 – 25 lei (acces valabil pana la finalul evenimentului)
  • Ambele zile – 40 lei
Accesul persoanelor sub 18 ani este interzis.

Festivalul ARTmania, din Sibiu, 4-10 august aduce pe scena nume grele : Rage, Tides From Nebula, Hauschka, Daemonia Nmphe, Altemberger, Eluveitie, Therion, Zdob si Zdub, Diary of Dreams, Crematory. Invitat special este Peter Hammill. 

12 august aduce in Bucuresti, la Arenele Romane de la ora 19:30, trupa Testament. Formatia americana va concerta in premiera in Capitala. Concertul va fi deschis de catre Goodbye to Gravity si 9,7 Richter. Pret Bilet 92 lei.

Rockstadt Extreme Fest 2014

In perioada 13-16 august 2014, in apropierea Cetatii Rasnov, jud. Brasov, va avea loc cea de-a doua editie de Rockstadt Extreme Fest. Printre cele 45 de trupe invitate la eveniment se numara: Obituary, Behemoth si Sodom. Spectaolele se vor desfasura pe doua scene. Pret abonamente : 14 iulie - 16 august 150 lei. Abonament VIP 250 lei.

Program : Miercuri, 13 august 2014.

Scena mica21:00-21:30 – Nuvijan, 21:50-22:20 – Tragic, 22:40-23:10 – Flesh Rodeo, 
23:30-00:15 – Allochiria, 00:35-01:15 – QuantiQ, 01:35-02:15 – LieVeil,
02:30-05:00 – Afterparty cu Buvnitz

Program : Joi, 14 august 2014 
Scena mare :
13:25-13:55 – The Dignity Complex, 14:25-14:55 – Perseverance, 15:25-15:55 – Kultika,
16:25-16:55 – Kistvaen, 17:25-18:00 – Code Red, 18:25-19:10 – Necrovile, 19:40-20:30 – Misery Index, 21:00-22:00 – Fleshgod Apocalypse, 22:30-23:30 – Belphegor, 00:00-01:15 – Obituary.

Scena mica:
01:45-02:25 – Breathelast, 02:40-03:15 – Targ3t, 03:30-04:10 – Reborn

Program : Vineri, 15 august 2014
Scena mare13:25-13:55 – Diamonds Are Forever, 14:25-14:55 – Grandexit, 
15:25-15:55 – Bloodway, 16:25-16:55 – Roadkillsoda, 17:25-18:00 – Indian Fall
18:25-19:10 – God, 19:40-20:30 – Mors Principium Est, 21:00-22:00 – Rotting Christ,
22:30-23:30 – Katatonia, 00:00-01:15 – Behemoth, 

Scena mica01:45-02:25 – Valerinne, 02:40-03:15 – Decease, 03:30-04:10 – Poem.

Program : Sâmbătă, 16 august 2014
Scena mare13:25-13:55 – Hteththemeth, 14:25-14:55 – Rock N Ghena, 
15:25-15:55 – Infected Rain, 16:25-16:55 – Arsonists Get All The Girls,
17:25-18:00 – Siberian Meat Grinder, 18:25-19:10 – Born From Pain,
19:40-20:30 – Skeletonwitch, 21:00-22:00 – The Agonist, 22:30-23:30 – Dordeduh,
00:00-01:15 – Sodom

Scena mica : 01:45-02:25 – Killer Victim, 02:40-03:15 – Project For Bastards,
03:30-04:10 – Human Jail

Mare concert mare va fi si pe 22 august, la Hard Rock Cafe, unde vor fi prezenti cei de la Nazareth. 
Pret bilete : 
Categorie biletePână pe 22 augustPe 22 august
Bilet cu loc la masă      90 lei        100 lei
Bilet în faţa scenei în picioare      60 lei       70 lei
Meet & Greet (loc la masă; întâlnire cu artiştii şi afiş)      250 lei      250 lei

Thursday, July 24, 2014

Ia-ti Bilet... din timp

Victor Rebengiuc, Loredana, Marian Rilea si Cornel Ilie intr-o campanie sociala inedita: Orasul Minunilor- Bilete din timp


13 dintre cele mai importante personalitati romane din zona entertainmentului  sunt mesagerii unei inedite campanii de educare care explica importanta achizitionarii din timp a biletelor pentru un spectacol.

Actorii Marian Rilea, Mariana Mihut, Victor Rebengiuc, Marius Manole si Cosmin Nedelcu ( Micutzu), muzicienii Loredana, Grigore Lese, Monica Anghel, Zoli Toth, Adrian Despot si Cornel Ilie, balerinul si coregraful Razvan Mazilu si CEO-ul companiei Emagic, Laura Coroianu (responsabila pentru unele dintre cele mai mari concerte internationale vazute la Bucuresti)  spun rind pe rind asemanarile dintre avantajele pregatirii din timp unei vacante (bilete de avion mai ieftine, locuri de cazare mai bune) si cele ale achizitionarii biletelor pentru un spectacol.

“Un spectacol este o vacanta a sufletului, ia-ti bilete din timp la spectacole” este concluzia acestei campanii initiata de miscarea sociala Orasul Minunilor (OM), o miscare care a fost creata de un grup de tineri care isi pastreaza anonimatul si care spera intr-o lume mai buna si mai frumoasa construita de fiecare dintre noi.

In Romania, statisticile arata ca cele mai multe bilete pentru un spectacol se vind in ultima saptamina inaintea acestuia, spre deosebire de Anglia sau SUA unde cele mai multe vinzari se fac in primele zile de la momentul anuntarii unui show. 

Schimbarea comportamentului consumatorului de divertisment (ca este teatru, spectacol de dans, de muzica rock sau populara) ajuta la dezvoltarea corecta a unei industrii a divertismentului in Romania.

Initiativa "Orasul Minunilor"

Grupul de tineri care au format miscarea sociala Orasul Minunilor au invitat artisti faimosi sa dea o alta viata unor monumente importante din Romania asupra carora atentia autoritatilor nu e cea conforma cu aspiratiile lor.

Au inceput cu Casa Poporului, cladirea pe care toti o critica si pentru a carei reintegrare in spatiul public exista mai multe teorii ale tinerilor arhitecti premiati peste hotare, toate despre reamenajarea spatiului public din jurul ei.

Cea de-a doua cladire transformata vizual este Cazinoul din Constanta, o cladire monument construita in 1909-1910 (unul dintre arhitecti a fost Ion Mincu) care de mai multi ani se afla in paragina.

Cel de-al treilea monument reasezat intr-o poveste vizuala pentru tineri este Poarta Sarutului din Tirgu Jiu, una dintre creatiile lui Constantin Brincusi fata de care autoritatile locale nu au avut foarte mare grija, fiind obiectul unei “spalari cu pompa sub presiune” care a deteriorat piatra din care este construita.

Fiecare dintre fotografiile cu reinterpretarile monumentelor este insotita de un mesaj special:

Casa Poporului – "In Bucuresti, Casa Poporului este natura moarta, fara suflet. In Orasul Minunilor, natura da suflet, iar sufletul renaste poporul.
Schimbam lumea. Acesta este doar inceputul…"

Cazinoul din Constanta - "Orice trecut frumos va renaste. O opera de arta este o insula pentru suflet si doar sufletul naste arta adevarata. Cu A mare."

Poarta Sarutului : "Un oras incepe sa se construiasca de la poarta, o poveste de dragoste de la un sarut. De noi depinde cat de minunate le construim. Suntem Arhitectii lor. Cu A mare."

Orasul Minunilor este o miscare sociala a unui grup de tineri care spera intr-o lume mai buna si mai frumoasa, un grup de tineri care crede ca transformarea spre mai bine poate sa vina de la fiecare dintre noi, nu de la autoritati (polilitice sau religioase). Tinerii spun ca vor continua sa arate fata de poveste a cladirilor simbol din Romania, dar si sa transforme lumea din jurul lor intr-o poveste.




Orasul Minunilor

Prima data am vazut semnul lor distinctiv la Street delivery. Ma intrebam curios ce este cu acest AS. Nu dupa mult timp am aflat.
Un grup de tineri au lansat in Romania o miscarea sociala care incearca, prin fapte, sa arate lume mai buna si mai frumoasa construita de fiecare dintre noi.

Numita Orasul Minunilor, miscarea sociala isi propune sa le reaminteasca oamenilor sa se uite la lucrurile frumoase din jurul lor si sa-I invite sa faca fapte bune in anonimat, din credinta de a ajuta pe cineva , fara niciun alt interes.  

Prima actiune cu care tinerii au inceput sa marcheze granitele Orasului Minunilor este(re) descoperirea celor mai frumoase locuri din Bucuresti , asa ca au invadat Bucurestiul cu peste 100 de Asi de Pica (insemnul Orasului Minunilor) in locurile pe care ei le-au desemnat ca avind mister, emotie, tehnologie sau putere venita din istorie.

Fotografiile cu invazia Asilor de Pica vor fi postate pe Orasulminunilor.ro dar si pe pagina de facebook a miscarii, facebook.com/in.orasul.minunilor  si sunt invitatii deschise pentru a petrece timpul intr-un mod care sa includa frumosul si bunul simt.

Tinerii spun ca nu se afla in spatele lor niciun partid politic, nicio autoritate a statului si niciun brand comercial, ci doar dorinta lor de a incepe sa se miste lucrurile intr-o directie mai buna.

Cind descriu orasul ideal pe care vor sa-l recreeze, ei spun ca in Orasul Minunilor nu se claxoneaza, televizoarele sunt inchise, nu se arunca tigari pe geam, oamenii au rabdare. In Orasul Minunilor arta si cultura nu se pirateaza, invatatul si educatia nu sunt o problema, ci o solutie, iar limba romana este vorbita corect.



Sunday, February 9, 2014

Ciclism - Turul Dubaiului

Cum ciclismul ia amploare in fiecare an, nu puteau lipsi din calendar tarile cu resurse financiare imense, care au inteles ca ciclismul reprezinta o reclama perfecta.

In perioada 5-8 februrie a avut loc Turul Dubaiului, daca ma intrebati pe mine o reusita fara doar si poate. Media a sarit la inaintare prin Eurosport care a transmis in direct cele 4 etape. La start s-au aliniat echipe de top avand in componenta ciclisti pe care ii intalnim in marile tururi, Vincenzo Nibali - Astana, Marcel Kittel de la "nou" infiintata Giant Shimano, fosta Argos Shimano, Peter Velits si Tayler Phinney - BMC, Peter Sagan - Cannondale si sa nu il uitam pe praspatul campion mondial Rui Costa - Lampre Merida.

Au fost invitate sa participe 16 echipe, un total de 126 de ciclisti :
1.Lampre Merida         2. Astana Pro Team         3.Banco Bic-Carmin         4.BMC Racing Team,  
5. Cannondale Pro Cycling        6.Garmin Sharp        7. Movistar Team        8. Omega Pharma Quickstep
9. RTS-Santic Racing Team        10. Skydive Dubai Pro Cycling Team        11. Team Giant Shimano        12. Katusha        13. Tinkoff Saxo       14. Trek Factory Racing        15. UAE National Team    16. Vini Fantini Nippo de Rosa.

Din componenta echipei Vini Fantini Nippo de Rosa face parte si romanul Eduard Grosu, care ar fi trebuit sa fie prezent la startul acestui tur, dar din cauza pasaportului provizoriu (neacceptat in UAE) nu a putut ajunge in Dubai.

Competitia a insumat 417 km, parcursi in 4 etape, prima zi fiind rezervata unui contratimp individual pe distanta de 10 km si a fost adjudecata de rutierul american Tayler Phinney, rutierul american fiind si cel care  la finalul celor 4 zile de cursa, s-a clasat pe primul loc la general .


Aflat in forma buna, castigator a 4 etape de Turul Frantei in 2013, Marcel Kittel a reusit sa castige celelalte 3 etape, Dubai - Palm Jumeirah 122 km, Dubai Hatta 162 km si Dubai - Burj Khalifa 123 km.




.

Saturday, February 8, 2014

Heineken | The Odyssey

Rare sunt momentele in care ma uit la televizor la altceva decat desene animate si Eurosport (din ce in ce mai rare si acestea). Intr-unul din aceste momente am vazut o reclama la Heineken. Dementiala. Plina de viata si de optimism. Ce conteaza ca pe la noi e mijlocul iernii, cand vezi reclama asta ti se face pofta de o bere rece. De ce reclamele de la Heineken sunt cele mai bune, chiar si decat cele de la Carlsberg (al caror slogan mi se pare perfect)?

 Am incercat, atat cat ma pricep, sa gasesc "mici detalii"  : primul il constitue (in raport cu reclamele de pe la noi) finantarea. Daca ai un brand trebuie sa stii ca publicitatea costa, sa faci ceva de calitate costa. Scenaristi, regizori, operatori imagine, editori imagine etc. etc., toti acestia sunt oameni bine stimulati financiar de catre firma de publicitate angajata sa produca un spot, costuri care se regasesc, logic, in costul final al produsului.

Reclama in sine te atrage, are umor, mister, actiune, dar si o posibila idila. Capitanul controleaza tot ce misca pe vasul sau, ochiul sau agil ne aduce in fata mesajul reclamei : sunt mai multi, dar fiecare este legendar in felul lui, deci nu il poate impiedica nimeni sa joace intr-o reclama, se va gasi ceva si pentru el.

Cel mai important "detaliu" pentru un brand este comunicarea. O comunicare buna inseamna clienti, fani, simpatizanti, etc. Cum Romania este in top la baut bere nu se putea sa nu se faca si la noi o astfel de campanie. S-a apelat la 4 barbosi in ai bloguitului, 4 "voci" puternice in online Manafu, Andi Moisescu, Chinezu si Cosmin Tudoran, pentru o promovare cat mai buna a campaniei. Baietii au facut treaba buna. Ii asteptam sa si cante.

In concluzie, comunicarea excelenta, reclama la Heineken geniala. Ma duc sa imi iau un Carlsberg.





sursa foto : aici

Friday, February 7, 2014

Fitness Education - Exercitii pentru Biceps

Salutare. Asa cum anuntam de luni, voi incerca sa postez cat mai multe clipuri realizate la sala de Fitness. Menirea lor este una educationala, dar si una motivationala. Exercitiile vor creste treptat in dificultate. Spor la antrenamente.

Luni va astept cu un nou episod in care Оля Караре, indrumata de Iulian Dinu, ne va prezenta exercitii pentru fesieri.

Exercitii pentru Abdomen II

In acest clip va sunt prezentate 3 exercitii pentru muschii abdominali, executate la aparatele din sala de fitness. Spor la antrenamente.

Monday, February 3, 2014

Exercitii pentru Abdomen

De azi voi incerca sa va prezint cateva episoade cu exercitii pe care le puteti face acasa sau la sala. 


Robert Marchand - record la 102 ani

Acum doi ani va vorbeam despre Robert Marchand, plin de entuziasm. Eram la inceputurile mele in ale "datului" cu bicicleta. Azi revin cu o noua postare. "Ce  mai vrea asta?" va intrebati, probabil! Vreau doar sa va spun ca la varsta de 102 doi ani, tanarul din imagine ne da o lectie de cum sa ne bucuram de viata.

Robert Marchand a inaugurat pista velodromului Saint-Quentin-en-Yvelines, de langa Paris, cu o performanta uluitoare pentru varsta sa, a reusit sa parcurga, pe bicicleta, 26,92 km intr-o ora. Francezul a reusit astfel sa isi doaboare propriul record stabilit in urma cu doi ani cand a reusit sa parcurga, in acelasi interval de timp, distanta de 24,25 km.

"Este o rasplata chiar si faptul c ma aflu in postura de a alerga pentru un record. Atingand o asemenea performanta este o satisfactie. Am sansa sa incerc din nou si vreau sa o fac, poate la anu voi putea sa obtin un rezultat mai bun. Deci am sa incerc, iar daca am sa reusesc am sa fiu mandru", declara Robert Marchand. 

Nascut in 1911, francezul s-a apucat de ciclism la varsta de 14 ani, iar mai tarziu a parasit Franta si a locuit in Canada si in Venezuela. A lucrat ca pompier, ca deler de vinuri, dar a practicat si boxul la nivel de amatori. In 1978, la varst de 67 de ani s-a reintors la prima dragoste, ciclismul.